Uneori, reacțiile noastre în fața unor evenimente dificile pot fi foarte diferite -- chiar și atunci când ne confruntăm cu aceleași circumstanțe.
O să vă invit să facem un exercițiu de imaginație:
Să ne imaginăm două persoane, Ion și Ioana, care lucrează într- o companie importantă, care își pierd locul de muncă în același timp. Inițial, amândoi sunt surprinși și afectați de decizie în același timp. Însă, ulterior acestui moment de șoc, reacțiile lor merg în direcții opuse.
Ioana își spune: „Ce mi s-a întâmplat, nu este despre mine ca persoană, ci despre contextul economic al firmei." Apoi își actualizează CV-ul, își reevaluează competențele și începe să caute activ un nou loc de muncă. Deși primele încercări nu dau rezultate, nu renunță și, în cele din urmă, reușește.
Ion, în schimb, rămâne blocat în furie și neîncredere: „Cum s-a putut întâmpla așa ceva? Oricum nu m-au plăcut niciodată." Atenția sa rămâne fixată pe pierdere și pe nedreptate, iar asta îl face să se simtă din ce în ce mai lipsit de speranță.
Desigur, spuneam mai sus că este doar un exercițiu de imaginație. Poate că niciunul dintre noi nu este întotdeauna doar Ion sau doar Ioana.
Cu toții avem momente în care ne simțim copleșiți sau altele în care reușim să ne mobilizăm resursele interioare.Ceea ce face diferența pe termen lung între cele doua abordări, este reziliența -- acea capacitate de a reveni după un șoc sau o pierdere, de a merge mai departe chiar dacă drumul nu este ușor. Studiile arată că reziliența joacă un rol esențial în protejarea sănătății mintale și emoționale (Rutter, 1985; 2012).
Viața este un carusel de provocări. Fie că trecem printr- o pierdere, o schimbare bruscă în carieră sau în viața de cuplu, o perioadă de epuizare sau o rană mai veche care iese la suprafață, mai devreme sau mai târziu, putem ajunge în fața întrebării : Ce să fac?Cum pot merge mai departe de aici?
Răspunsul nu e întotdeauna simplu, dar se leagă adesea de reziliență.
Ce este, de fapt, reziliența?
Reziliența nu înseamnă îndemnul „să fii tare" cu orice preț sau să ignori durerea. Nu înseamnă să treci prin greutăți fără să-ți arăți durerea sau suferința. Din contră, reziliența este pe de-o parte capacitatea de a simți durerea, de a fi afectat, iar pe de altă parte, capacitatea de a-ți regăsi echilibrul în timp.
Este arta de a te frânge... fără să te rupi. Un mod de a integra suferința și de a continua. Așa cum a procedat Iona în exercițiul de imaginație de mai sus.
Vestea bună este că reziliența nu este ceva cu care te naști sau nu - este o abilitate care poate fi cultivată. Cu sprijinul potrivit, cu instrumente clare și prin pași mici, fiecare dintre noi poate deveni mai flexibil emoțional, mai încrezător în propriile resurse și mai pregătit să facă față schimbărilor vieții.
A învăța să fii rezilient nu înseamnă să fii perfect, înseamnă să-ți conștientizezi limitele și să-ți dai voie :
- să poți afirma: „astăzi nu pot, dar voi încerca din nou mâine".
- să simți tristețea, furia, frustrarea;
- să înveți să ceri ajutor atunci când ai nevoie;
- să cauți un sens chiar și în momentele mai grele;
- să ai grijă de tine, în feluri mici dar constante;
- să înveți că nu trebuie să treci singuri prin tot.
Cum putem cultiva reziliența psihologică?
- Să ne deschidem în fața unei persoane de încredere -- fie că este vorba de un prieten apropiat, un membru al familiei sau un psiholog. Exprimarea emoțiilor ne ajută să clarificăm ceea ce simțim și să regăsim direcția interioară.
- Să exersăm blândețea față de noi înșine- tindem adesea să ne impunem standarde rigide în numele „tăriei", dar adevărata forță include și capacitatea de a ne trata cu înțelegere și compasiune.
- Să ne ancorăm în momente mici de bine- activități simple precum o plimbare în natură, o pauză conștientă, o lectură care inspiră sau o conversație autentică pot avea un efect profund asupra stării noastre de echilibru.
- Să cerem ajutor atunci când simțim că nu reușim singuri- solicitarea sprijinului este un gest de responsabilitate față de propria sănătate emoțională, nu un semn de slăbiciune.
Reziliența nu este un dar rezervat câtorva, ci o capacitate care se poate cultiva cu răbdare, sprijin și direcție.
Uneori, tot ce avem nevoie este un loc în care să fim cu adevărat ascultați și înțeleși.
Dacă rezonezi cu aceste idei, te invit să explorăm împreună mai departe. Iar dacă ești într-un moment în care ai nevoie de sprijin sau pur și simplu vrei să pornești într-un proces de autocunoaștere, sunt aici.
Hai să ne cunoaștem și să explorăm împreună!
⸻
Referințe bibliografice:
1. American Psychological Association. (2014). The Road to Resilience. https://www.apa.org
2. Masten, A. S. (2001). "Ordinary magic: Resilience processes in development". American Psychologist, 56(3), 227--238. https://doi.org/10.1037/0003-066X.56.3.227
3. Southwick, S. M., & Charney, D. S. (2012). Resilience: The Science of Mastering Life's Greatest Challenges. Cambridge University Press.
4. Neenan, M. (2009). Developing Resilience: A Cognitive-Behavioural Approach. Routledge.
5. Tugade, M. M., Fredrickson, B. L., & Barrett, L. F. (2004). "Psychological resilience and positive emotional granularity: Examining the benefits of positive emotions on coping and health". Journal of Personality, 72(6), 1161--1190.
