Cum dorința sinceră de a fi bun se poate transforma, fără să-ți dai seama, într-o luptă epuizantă cu tine însuți
Perfecționismul e viclean. Se strecoară în viața ta purtând masca ambiției, a responsabilității, a „lucrului bine făcut". Poate chiar ai fost încurajat(ă) să îl cultivi -- de școală, de familie, de cultura „fii cel mai bun" care te-a învățat că valoarea vine din rezultate. Și adevărul e că, la început, perfecționismul poate părea un aliat. Te împinge să performezi, să te organizezi, să dai ce e mai bun din tine. Dar, pe termen lung, se transformă în ceva mult mai toxic: într-o voce interioară care nu e niciodată mulțumită, oricât ai face. Și care îți spune, constant și pe un ton rece: „nu e suficient".
Perfecționismul nu e doar despre a vrea lucruri bune. E despre frică.
Frica de a greși.
Frica de a fi respins(ă).
Frica de a nu fi suficient de valoros/oasă dacă nu faci lucrurile „perfect".
Frica de a fi respins(ă).
Frica de a nu fi suficient de valoros/oasă dacă nu faci lucrurile „perfect".
Potrivit cercetătorilor Hewitt și Flett (2002), perfecționismul nu este doar o trăsătură de personalitate; este adesea o strategie de adaptare la durerea invalidării. Pentru mulți oameni, e modul prin care au învățat, încă din copilărie, să supraviețuiască emoțional.
Poate că ai crescut cu ideea că ești iubit(ă) dacă te comporți cum vor alții să te comporți, dacă ai note bune, dacă nu deranjezi, dacă ajuți mereu. Și ai tras concluzia că nu trebuie vreodată să greșești, ca să meriți afecțiune. Iar această concluzie, deși poate că te-a ajutat la un moment dat, devine în timp o piatră de moară.
Este firesc să vrei să faci lucrurile bine, să visezi la lucruri mari, să vrei să te autodepășești. Acest lucru se numește ambiție sănătoasă -- și e de apreciat. Dar, perfecționismul are altă energie. Vine din anxietate, nu din inspirație. Îți spune că trebuie să faci lucrurile perfect, altfel înseamnă că ai eșuat ca persoană. Îți leagă valoarea de om, de rezultatele tale. Nu îți dă voie să te odihnești, să greșești, să înveți, să te bucuri de proces.
Brené Brown, autoare și cercetătoare în domeniul rușinii și vulnerabilității, scrie că "perfecționismul nu este o cale spre excelență, ci un scut împotriva rușinii. Îl folosim în speranța că, dacă suntem perfecți, nu vom fi criticați, respinși sau judecați" (Brown, 2010).
Poate nu observi de la început, dar perfecționismul vine cu o taxă uriașă:
- Epuizare constantă. Pentru că nu-ți dai voie să iei pauze. Chiar și în vacanță, mintea ta „lucrează".
- Autocritică neîncetată. Ceilalți te văd ca pe un om capabil, dar tu știi cât de critică e vocea ta interioară.
- Anxietate socială. Îți e teamă că, dacă nu ești la înălțime, ceilalți își vor da seama că „nu meriți" respectul lor.
- Procrastinare perfecționistă. Uneori amâni lucrurile pentru că nu te simți „pregătit(ă) să le faci perfect" -- și atunci nu le mai faci deloc.
- Dificultăți în relații. Când ai standarde uriașe față de tine, le poți proiecta și asupra celorlalți. Iar când ei nu le îndeplinesc, apar conflictele.
Un review amplu (Stoeber & Otto, 2006) arată că perfecționismul maladaptativ este asociat cu depresie, tulburări anxioase, tulburări alimentare, burnout și o calitate generală scăzută a vieții. Cu alte cuvinte, perfecționismul nu este doar obositor -- este și periculos.
Cum începi să-l recunoști și să-l îmblânzești
Dacă te-ai regăsit în descriere, nu ești singur(ă). Și nu e nimic în neregulă cu tine. Perfecționismul este un mecanism învățat. Iar veștile bune sunt că orice e învățat, poate fi și dezvățat -- cu răbdare, blândețe și sprijin.
Îți propun aici câteva idei:
💬 Începe să observi vocea perfecționistă. Cum îți vorbești când faci o greșeală? Cum sună gândurile tale atunci când nu atingi un obiectiv? Ce ton are vocea ta interioară?
💗 Încearcă să-ți vorbești cum ai vorbi cu un prieten bun. Kristin Neff (2003) arată că autocompasiunea -- adică să fii cald(ă), uman(ă), realist(ă) cu tine -- reduce anxietatea și crește motivația autentică.
🧩 Setează intenții, nu standarde rigide. În loc de „Trebuie să fie perfect", spune-ți „Îmi doresc să fac asta cât pot de bine, dar e ok și dacă greșesc."
🎯 Sărbătorește progresul, nu doar rezultatul. Ce ai învățat azi? Ce pas mic ai făcut, chiar dacă nu a fost totul impecabil?
🌱 Întreabă-te sincer: „Dacă nu aș mai fi nevoit(ă) să fiu perfect(ă), ce aș face diferit?"
Perfecționismul nu e ceva ce trebuie să „eliminăm cu forța". E o parte a ta care a încercat să te protejeze. Poate nu știa alt mod de a-ți garanta afecțiunea, siguranța, validarea. Înțelegându-l, poți alege altceva. Poți învăța că ești valoros/oasă și atunci când greșești. Că meriți odihnă, chiar dacă n-ai bifat tot. Că nu e nevoie să fii „fără greșeală" ca să fii demn(ă) de iubire. Și poate, pas cu pas, sabotorul invizibil se va transforma într-un aliat mai blând.
Unul care știe că „suficient de bine" e, de fapt, suficient.
Unul care știe că „suficient de bine" e, de fapt, suficient.
📚 Bibliografie utilă
- Brené Brown (2010). The Gifts of Imperfection. Hazelden Publishing.
- David Burns (1980). Feeling Good: The New Mood Therapy. Harper.
- Hewitt, P.L., & Flett, G.L. (2002). Perfectionism: Theory, Research, and Treatment. American Psychological Association.
- Neff, K.D. (2003). Self-Compassion: An Alternative Conceptualization of a Healthy Attitude Toward Oneself. Self and Identity, 2(2), 85--101.
- Stoeber, J., & Otto, K. (2006). Positive Conceptions of Perfectionism: Approaches, Evidence, Challenges. Personality and Social Psychology Review, 10(4), 295--319.
💬 Ai recunoscut o parte din tine în acest articol?
Dacă da, nu înseamnă că ești „defect(ă)" sau „prea exigent(ă)". Înseamnă că ai învățat să supraviețuiești prin perfecționism -- dar acum poți alege altceva.
📌 Poți începe printr-un pas mic:
Scrie-ți o scrisoare blândă. Ce i-ai spune unei versiuni mai tinere a ta, care credea că trebuie să fie perfectă ca să fie iubită?
Scrie-ți o scrisoare blândă. Ce i-ai spune unei versiuni mai tinere a ta, care credea că trebuie să fie perfectă ca să fie iubită?
📘 Sau, dacă simți că ai nevoie de sprijin, te încurajez să cauți un spațiu terapeutic unde vocea ta interioară poate învăța să devină mai blândă.
