În imaginarul colectiv, vacanțele sunt asociate cu ideea de libertate, regenerare și bucurie. Sunt proiectate ca momente de pauză în care viața capătă un alt ritm – mai lent, mai autentic, mai „al nostru”, de conectare cu cei dragi, dar și cu noi înșine. Însă, dincolo de imaginea idealizată, experiențele emoționale legate de vacanță sunt mult mai nuanțate. Planificarea vacanței, cu toate etapele ei, presupune un efort fizic dar și emoțional. Mulți oameni se confruntă cu stres anticipativ înainte de plecare, trăiesc o ambivalență emoțională în timpul vacanței și, la întoarcerea în cotidian, experimentează o stare de scădere a dispoziției.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală (CBT) oferă un cadru solid pentru înțelegerea acestor trăiri, prin analiza relației dintre gânduri, emoții și comportamente în contexte de tranziție. Plecarea și revenirea din vacanță nu sunt doar evenimente logistice, ci și momente-cheie pentru observarea modului în care mintea noastră procesează schimbarea, anticiparea, pierderea și reintegrarea.
Așteptarea vacanței : entuziasm sau presiune
Există o magie aparte în clipa dinainte, în acel spațiu dintre „nu încă” și „aproape”, când așteptarea vacanței prinde viață , în care speranțele și dorințele noastre își croiesc drum spre lumină. Studiile arată că această anticipare poate aduce o stare de bine chiar mai intensă decât vacanța în sine (Gilbert & Abdullah, 2004). E un dans al gândurilor despre locuri noi, tihnă, răgaz și reîntâlnirea cu sine.
Dar acest vis poate deveni povară, atunci când este împletit cu așteptări nerealiste. Cu cât imaginea vacanței perfecte se conturează mai clar în minte — o clipă suspendată în fericire pură, lipsită de imperfecțiuni sau ezitări — cu atât riscul dezamăgirii crește. În umbra idealului, realitatea devine prea adesea insuficientă.
În această tensiune dintre ceea ce sperăm și ceea ce trăim se strecoară anxietatea: dacă nu va fi atât de bine pe cât îmi doresc? Dacă nu mă voi putea bucura așa cum „ar trebui”? Dacă vacanța mea nu va semăna cu imaginile impecabile de pe rețelele sociale, unde fiecare apus e filtrat, fiecare zâmbet e studiat, iar relaxarea pare o artă fără efort?
Comparându-ne vacanțele cu proiecții idealizate, mintea alunecă în capcanele gândirii dihotomice – totul sau nimic –, în care orice imperfecțiune pare un eșec și orice inconvenient, o catastrofă. Astfel, ceea ce ar fi putut fi o experiență plină de prezență și curiozitate devine o cursă spre standarde imposibile.
Studiile arată că anticiparea vacanțelor are un efect pozitiv asupra stării de bine, adesea mai pronunțat decât vacanța în sine (Gilbert & Abdullah, 2004). Atunci însă când această anticipare este însoțită de așteptări nerealiste, apare riscul de dezamăgire și anxietate. Dorința de a experimenta vacanță ideală, comparațiile nerealiste cu vacanțele perfecte din social media, sunt premisele catastrofării și a gândirii în termeni de totul sau nimic.
În vacanță: între prezență și vinovăție.
Multe persoane se confruntă cu dificultăți în a se deconecta psihologic de la activitățile profesionale, chiar și în timpul vacanțelor sau în perioadele de repaus. Acest fenomen este adesea însoțit de sentimente de vinovăție pentru faptul că nu muncesc sau că își permit să se relaxeze, ceea ce poate diminua considerabil beneficiile psihologice ale timpului liber. Literatură de specialitate, inclusiv modelul propus de Sonnentag și Fritz (2007), subliniază faptul că lipsa detașării psihologice față de muncă este asociată cu dificultăți în reglarea emoțională, niveluri ridicate de stres și o capacitate redusă de recuperare mentală. Cu alte cuvinte, incapacitatea de a „opri gândurile legate de muncă” limitează efectele pozitive ale vacanței asupra sănătății psihice și a stării de bine generală.
Revenirea: când viața obișnuită pare să își piardă culoarea.
„Fenomenul cunoscut sub denumirea de ‘post-holiday blues’ – adică scăderea stării de bine emoționale după întoarcerea dintr-o vacanță – este bine documentat în literatura de specialitate și reflectă o reacție psihologică frecvent întâlnită. Studiul realizat de Nawijn și colaboratorii (2010) a evidențiat faptul că nivelul de fericire crește semnificativ în timpul vacanței, dar această creștere este temporară și tinde să se estompeze rapid, odată cu revenirea la rutina cotidiană. Cu alte cuvinte, beneficiile emoționale ale vacanței nu se mențin pe termen lung după reîntoarcerea la locul de muncă, ceea ce poate duce la o senzație de pierdere sau dezamăgire.Această perspectivă este susținută și de cercetările realizate de Davidson și colaboratorii (2003), care au observat o scădere temporară a dispoziției afective și a motivației în perioada imediat următoare vacanței. Această fază de tranziție este adesea marcată de o vulnerabilitate psihologică crescută, în care persoanele pot resimți epuizare, lipsă de entuziasm sau dificultăți în a-și reintra în ritmul obișnuit al activităților zilnice. Deși aceste reacții sunt în general trecătoare, ele pot afecta calitatea vieții și randamentul profesional pe termen scurt.”
Vacanța ca oglindă a stilului nostru de viață emoțional.
Modul în care o persoană anticipează, trăiește și își încheie vacanța poate deveni un indicator semnificativ al stilului său de viață emoțional și al relației pe care o are cu propriile nevoi psihologice. Vacanțele, departe de a fi doar o pauză funcțională de la activitatea profesională, pot acționa ca o oglindă simbolică în care se reflectă teme profunde precum dificultatea de a renunța la control, teama de vulnerabilitate sau dorința intensă de conexiune umană și apartenență. Pentru unii, relaxarea poate fi trăită ca un disconfort, tocmai pentru că presupune o suspendare temporară a stării de alertă sau a hiperresponsabilității, ceea ce scoate la suprafață anxietatea latentă legată de identitate și valoare personală. În acest sens, vacanța nu este doar un context de refacere fizică, ci și un teren revelator pentru dinamici psihologice subtile: cât de bine ne cunoaștem nevoile reale de odihnă, cât de mult ne permitem să ne bucurăm fără vinovăție, sau cât de capabili suntem să fim prezenți în experiență, fără să ne lăsăm copleșiți de gânduri legate de muncă, performanță sau responsabilitate. Astfel, vacanța devine și un test al relației cu sine – cu limitele noastre, cu permisiunea de a primi plăcere și cu capacitatea de a ne adapta la ritmuri diferite decât cele cotidiene.
Cum ne ajută psihoterapia?
Psihoterapia cognitiv-comportamentală (CBT), deși nu oferă ‘rețete’ standard pentru cum ar trebui să arate o vacanță ideală, poate contribui semnificativ la înțelegerea acestor mecanisme interne. Prin explorarea gândurilor automate, a credințelor rigide și a strategiilor de reglare emoțională, CBT oferă un cadru prin care individul poate deveni mai conștient de felul în care se raportează la timp, la nevoia de echilibru și la ideea de autoîngrijire. Nu este vorba despre a planifica o vacanță perfectă, ci despre a învăța să te raportezi diferit la pauză, la relaxare și, în cele din urmă, la tine însuți. În acest mod, vacanța nu mai este doar un interval de timp liber, ci o oportunitate de reconectare cu propriile resurse emoționale și existențiale. În loc să căutăm vacanța perfectă, putem învăța să acceptăm că lucrurile se pot întâmplă și diferit de așteptările noastre că, în pofida faptului că avem contextul prestabilit pot apărea chestiuni neprevăzute, depinde doar de noi să ne întoarcem în viața de zi cu zi cu mai multă blândețe, claritate și conștiență.
Bibliografie:
- Davidson, J., Feldman Barrett, L., & Gross, J. J. (2003). Emotion regulation in vacation transitions: The highs and lows of returning to work. Journal of Applied Psychology, 88(6), 990–1000.
- Gilbert, D., & Abdullah, J. (2004). Holidaytaking and the sense of well-being. Annals of Tourism Research, 31(1), 103–121.
- Nawijn, J., Marchand, M. A., Veenhoven, R., & Vingerhoets, A. J. J. M. (2010). Vacationers happier, but most not happier after a holiday. Applied Research in Quality of Life, 5(1), 35–47.
- Sonnentag, S., & Fritz, C. (2007). The recovery experience questionnaire: Development and validation of a measure for assessing recuperation and unwinding from work. Journal of Occupational Health Psychology, 12(3), 204–221.
- Beck, A. T. (1976). Cognitive Therapy and the Emotional Disorders. New York: Penguin Books.
